Teatrul din… podul casei
Cătălina Hetel este psihodramatist, are doi copii, Horia şi Sofia, şi a decis împreună cu soţul ei să înfiinţeze în propria casă un teatru. Un proiect de familie, un loc în care copiii şi părinţii lor se distrează şi învaţă în acelaşi timp pentru că deviza familiei Hetel este: imaginaţia mai presus de toate.
„Acest proiect a pornit dintr-o nevoie, dintr-o idee şi dintr-un banc. Nevoia era să facem ceva pentru vieţile noastre, să avem timp şi pentru copii şi pentru familie şi nu ştiam nici eu şi nici soţul meu, Voicu, care este actor la „Ion Creangă”, să facem altceva decât teatru, psihoterapie şi asistenţă socială. Atât am învăţat noi. Voiam să deschidem o afacere ca să nu depindem de şefi, dar nu ştiam să facem nici comerţ, nici zugrăveli, nici mâncare şi nici nimic altceva. Ideea a fost de a împleti frumos cele trei laturi – artistică, socială şi psihologică – şi de a demonstra că se poate, în ciuda părerii celor din jur. Iar bancul este unul celebru, cu un tip care pierde trenul şi spune: „uite, aşa e când nu are omul lucrul lui”, de unde şi noi am înţeles că dacă este ca un lucru să iasă aşa cum vrei tu, trebuie să ţi-l faci singur. Am fost norocoşi că avem o casă cu o mansardă mare, pe care am putut-o folosi pentru ateliere, şi am denumit proiectul ca atare: „Teatrul din podul meu”. Şi pentru că acest teatru e într-o casă particulară, am hotărât să ne concentrăm pe un concept non-instituţional, un loc unde cei mici şi cei mari petrec timp de calitate împreună, oamenii vin în vizită, beau un ceai, mănâncă un fursec şi, mai ales, fac ceva frumos împreună. Copilul evoluează în faţa părintelui şi ajutat de părinte. Copilul e mândru să facă ceva alături de părintele sau, să creeze şi să fie ajutat şi admirat – de cine altcineva decât de mama şi de tata. Am creat un „tărâm magic” unde se poate întâmpla orice, unde poţi deveni ce vrei şi unde poţi să creezi aşa cum simţi. Cei doi copii ai noştri, Horia şi Sofia, care au acum nouă şi respectiv cinci ani, sunt aproape tot timpul cu noi. Ei participă la realizarea atelierelor şi la repetiţiile spectacolelor. Avem, e drept, şi momente dificile, dar învăţăm din mers, pas cu pas, cum să ne promovăm, ce merge şi ce nu, ce aşteaptă oamenii de la noi, ce le place şi ce nu le place. Îmi doresc ca acest mic proiect să crească şi îmi doresc să reuşim să nu uităm să ne bucurăm de ceea ce facem şi să ne distrăm făcând toate acestea. Şi îmi doresc să construim mai mult pe latura socială pentru copiii care nu pot ajunge la astfel de spectacole. Sunt prea mulţi copii în ţara asta care nu au văzut un spectacol de teatru sau care nu au ţinut în mână o carte. E trist, pentru că noi credem că o societate merge înainte doar prin educaţie, prin puterea de a visa şi de a crede în ce visezi.”
articol preluat din revista Avantaje IANUARIE 2015 NR.233-ANUL XXI
